
- This event has passed.
Daci la Cetatea Deva
septembrie 4, 2023 @ 8:00 am - septembrie 10, 2023 @ 4:00 pm
DACI LA CETATEA DEVA
Proiect finanțat de Primăria Municipiului Deva
Daci la Cetatea Deva este un proiect realizat de Asociația Culturală Transilvania Medievală și cofinanțat din fonduri
publice alocate pentru activități nonprofit de interes general de către Primăria Municipiului Deva. Manifestarea
constă în 3 evenimente care se desfășoară, câte o ediție, în perioada iunie – septembrie în Cetatea Deva (la Poarta
I, respectiv pe Platforma Artilerie). Scopul proiectului este de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a municipiului
Deva prin valorificarea inteligentă a resurselor sale culturale materiale și imateriale.
Ultimul, cel de al treilea eveniment va avea loc în data de 10 septembrie 2023 între orele 10,00 și 16,00. Publicul
local este invitat alături de turiști să ia parte la un eveniment complex, unde să afle informații despre Cetatea Deva,
istoria locului, demonstrații militare din perioada antică, tir cu arcul, ritual antic, ateliere civile, ateliere de jocuri
antice realizate de membrii Asociației Terra Dacica Aeterna și muzică istorică în interpretarea grupului Cimpoierii
din Transilvania. Vor fi incursiuni în istorie, dar și de cultură muzicală și coregrafică europeană cu specificul
perioadei respective.
Cei dornici vor putea lua parte la diferite ateliere civile: gastronomie antică, jocuri romane, țesut, pielărie, la
demonstrații militare din perioada daco-romană și ritualuri antice susținute de talentații reenactori de la Terra
Dacica.
Iată programul evenimentului Daci la Cetatea Deva:
10.00 – Deschidere eveniment la Poarta I – informații despre Cetatea Deva
10.15 – Microrecital Cimpoierii din Transilvania – muzică istorică la Poarta I
10.30 – Ateliere de țesut și pielărie
11.00 – Incursiuni în istoria instrumentelor muzicale vechi – Cimpoiul și Hurdy-Gurdy
11.30 – Jocuri romane
12.00 – Tir cu arcul
12.30 – Microrecital Cimpoierii din Transilvania – muzică istorică la Poarta I
13.00 – Gastronomie antică
13.30 – Microrecital Cimpoierii din Transilvania – muzică istorică la Poarta I
13.45 – Ritual antic
14.30 – Microrecital Cimpoierii din Transilvania – muzică istorică la Poarta I
15.00 – Demonstrații militare
16.00 – Încheierea evenimentului